Gospodărie pomicolă, zona Haţeg – Hunedoara, sec. al XIX-lea
Casa din Sarmizegetusa se înscrie în tipul de arhitectură veche românească, din zona de contact cu înălţimile dealurilor şi munţilor din frontul occidental al Carpaţilor, adică din lemn în cununi orizontale, încheiate la colţuri, şi acoperiş în patru ape, din paie sau draniţă. Casa a fost transferată , în 1982, din situl arheologic de la Sarmizegetusa, la demontare, în elevaţie, descoperindu-se cărămizi inscripţionate cu caractere latine (epoca romană). Planul vechi dominant era cel cu două camere cu intrări separate de pe prispă, legându-se, din acest punct de vedere, cu arhitectura zonelor din Oltenia şi Muntenia. Pentru secolul XX, este de notat răspândirea zugrăvelii colorate a pereţilor exteriori: galben, roşu, ocru, verde, albastru. Temeliile din piatră pot fi făcute din bolovani rotunzi de râu, din piatră plată scoasă din „mal”, sau din piatră de carieră regulat fasonată. Beciul, semi-îngropat, este construit din piatră de râu, târnaţul este închis în faţă, iar, sub sală, se află un coteţ de păsări.
