În zonele viticole și pomicole, pimnițele (magaziile) aveau o însemnătate mare, fiind spații de depozitare pentru butoaiele cu vin și cu țuică, pentru uneltele cu care se lucra în plantații și pentru instrumentele de prelucrare a strugurilor și a feluritelor pometuri. În vechime fuseseră așezate pe dealuri, între vii, unde formau adevărate cătune, înconjurate de garduri vii și palisade, adevărate fortărețe în miniatură. Odată ivită modernitatea pe dealurile cu vii, pimnițele au fost coborâte în gospodării. Pimnițele din Muzeul Golești sunt construite din bârne masive de stejar, cu una, două sau trei camere.  Câteva au temelie de piatră și, mai rar, găsim pimnițe cu beci. Sunt acoperite cu șiță, șindrilă sau nuiele din viță de vie. Construcțiile îngropate sau semi-îngropate destinate depozitării vaselor cu borhot și în care era montat cazanul de țuică se numesc poverne sau velnițe. Aveau pereții din piatră pentru a reduce riscul de incendiu. Costul mare al achiziției unui cazan de aramă pentru distilare tăriilor (țuică, palincă, rachiu, vinars etc.) făcea ca povarna să fie o  instalație comunitară, a întregului sat. Linuri, teascuri și butoaie vechi de 200 de ani sunt expuse alături de casa dogarului. Teascurile sunt instrumente mecanice pentru extragerea mustului din boabele de struguri, pe când linurile, mult mai simple, presupuneau o acțiune directă a viticultorilor, respectiv călcarea strugurilor cu picioarele.  În funcție de tradițiile fiecărei zone etnografice, fie fecioarele, fie feciorii erau lăsați sa se urce în lin și să zdrobească strugurii.