La Muzeul Golești au fost redeschise două minunate expoziții dedicate portului tradițional românesc din regiunea etnografică Argeș-Mușcel. Din octombrie vă așteptăm să explorați tradițiile nemuritoare ale poporului nostru exprimate prin intermediul costumelor și scoarțelor din patrimoniul muzeului nostru.
Adevărată „carte de identitate”, costumul popular tradiţional s-a constituit în urma unui îndelungat proces de creaţie. Departe de a rămâne neschimbat, portul popular românesc a evoluat de-a lungul timpului, dar având o structură solidă, a avut puterea de a nu imita, ci de a asimila influenţele.
Portul popular din zona Muşcel este preţuit şi socotit printre cele mai frumoase din ţară. Faima acestuia se datorează aspectului său neobişnuit de spectaculos. El a fost influenţat de costumul domnesc, dar la rândul său a devenit emblema Casei Regale a României. Fascinată de cultura ţării ei de adopţie, Regina Elisabeta a apreciat arta tradiţională, astfel că, la nunta lor, principele Carol i-a dăruit un costum popular românesc. La rândul său, Regina Maria, care a înţeles rolul simbolic al costumului popular, a comandat şi a purtat optsprezece costume de Muşcel. Maramele muşcelene împodobeau obrazul fin al Reginei Maria, după cum apare reprezentată în fotografiile de epocă.
Anica Davila, nepoata marelui cărturar Constantin (Dinicu) Golescu şi soţia generalului doctor Carol Davila, era o mare iubitoare a veşmintelor tradiţionale româneşti şi le îmbrăca adesea. Când venea la conacul de la Goleşti al rudelor sale, duminica ieşea să asiste și să joace la hora satului.
Cunoscută ca o încununare a geniului artistic al poporului român, scoarţa sintetizează în ea întreaga măiestrie a ţesutului, un rafinat simţ al îmbinării motivelor şi o viziune originală, proprie creatoarei, asupra naturii şi a vieţii.
Ţesăturile din lână au fost considerate piese de mare valoare, atât în casele boiereşti, cât şi în cele ţărăneşti. De aceea, erau trecute în foile de zestre ale vremii şi moştenite din generaţie în generaţie în cadrul aceloraşi familii. Momentele importante din viața de familie se petreceau în încăperea cu scoarțe. Câte ar putea să ne povestească firele de lână colorată, dacă ar avea gură să vorbească!
Multe dintre modelele țesute pe scoarțe au ajuns până la noi, din vremuri în care viața omului era mult mai legată de natură și de forțele universului. A aduce aceste semne pe obiectele care îl înconjurau în spațiul casnic, era un mod de comunicare spirituală. Motivele folosite – geometrice, florale, antropomorfe, aveau un rol estetic, dar mai ales apotropaic, de protecţie împotriva farmecelor şi a duhurilor rele.
Prin valoarea lor practică, de înfrumuseţare a interiorului şi simbolică, scoarţele ocupă un loc important în afirmarea şi promovarea identităţii culturale.