Caii și poneii sunt animale minunate, prietenoase, care transmit o stare de bucurie și destindere.  Privitorului i se poate părea că nu trebuie să faci mare lucru, calul sau poneiul făcând toată treaba pentru tine. Dar, oricine a urcat măcar o dată în șa, poate spune că nu e chiar așa! Echitația este benefică  atât pentru menținerea tonusului psihic, cât și pentru sănătatea noastră fizică. La Muzeul Golești, echitația cu cai și ponei se desfășoară într-un cadru deosebit, în parcul hipic sau în parcul conacului, călărețul bucurându-se atât de aerul proaspăt și nepoluat, cât și de frumusețea arborilor, a pomilor fructiferi  și a florilor, atât de dragi doamnelor din familia Golescu. Pentru copii, interacțiunea cu caii și poneii stimulează și dezvoltă comunicarea, încrederea în forțele proprii, simțul echilibrului, stăpânirea emoțiilor și capacitatea de a lua decizii. Dacă este practicată cu regularitate, echitația antrenează atenția, răbdarea și disciplina. Pentru adulți, beneficiile sunt la fel de numeroase și importante. Echitația te ajută să arzi calorii, să îți păstrezi inima sănătoasă, să antrenezi coordonarea, funcțiile motorii și acuitatea vizuală. Echitația este o bună modalitate se a te elibera de stres și de a te conecta cu natura. Muzeul asigură condiții optime pentru desfășurarea acestei activități: personal de supraveghere, cai și ponei echipați, cască pentru călăreț.

Pentru echitație ponei sau cai, programarea este obligatorie la numărul de telefon:

0743611646