Acum 105 ani, odată cu primăvara, istoria poporului nostru intra pe un parcurs de evenimente fundamentale, care culminau cu reîntregirea țării. Primul jalon al acestui drum a fost Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918.
Din 1917, după prăbușirea Imperiului Rus, Basarabia a devenit un teritoriu încărcat de tensiuni și instabilitate, datorită presiunii politice și diplomatice a puterilor vecine, dar și a presiunii interne. În acest climat tensionat, Sfatul Țării a decis, prin vot, unirea Basarabiei cu Patria de care fusese desprinsă în 1812.
Această unire a fost unul dintre cele mai importante evenimente din istoria României, care a schimbat fundamental configurația geopolitică a regiunii și a reprezentat o realizare remarcabilă pentru națiunea română din acea perioadă.
Acest moment istoric de prim rang, datorită importanței sale pentru dezvoltarea țării și pentru afirmarea națiunii române, a fost marcat la Muzeul Golești printr-un eveniment emoționant, în care membri Corului Veteranilor „Mihai Viteazul”, din cadrul Cercului Militar Pitești, au fost invitații noștri speciali.
Activitatea a debutat prin punctarea principalelor etape istorice ale teritoriului dintre Prut și Nistru. Au urmat apoi momentele artistice susținute de invitați. Cu ocazia proclamării limbii române ca limbă oficială a Republicii Moldova, profesorul de istorie Constantin Vărășcanu a dedicat o frumoasă poezie Excelenței Sale, Maia Sandu, președinta Republicii Moldova.
Limba Sfântă
Limba Sfântă românească
A-mbrăcat în aur slova
Și se-ntoarce să domnească
În Moldova.
Din Coroana Mușatină
Glăsuiește mândrul soare,
Evanghelia latină
În izvoare.
Limba sfântă românească
Trecerea lacrima Enescu
În icoana fermecată
Eminescu.
(C-tin Vărășcanu, 23 martie 2023)
Unirea Basarabiei cu țara mamă rămâne un eveniment semnificativ pentru valorile noastre naționale și istorice, iar Muzeul Golești este onorat să găzduiască o astfel de evocare emoționantă.