Holera
Din 1820, o nouă amenințare sanitară apare la nivelul Europei: holera. Holera este o boală infecțioasă bacteriană, care provoacă deshidratarea rapidă a bolnavului și pierderea de către acesta a mineralelor din corp. Principala cauză identificată de-a lungul timpului fost apa și/sau mâncarea contaminată. Mortalitate a fost mereu mare, cca 85% în primele zile, apoi între 20 și 70% din numărul celor bolnavi.
Prima epidemie de holeră a avut loc între 1817-1824 afectând în principal Asia, a doua, catalogată drept pandemie, a cuprins Asia, Europa și America (1829-1837). Sute de mii de europeni au fost victime atunci, printre ei și Dinicu Golescu, care murea la 5 octombrie 1830.
A treia pandemie de holeră a durat din 1846 până în 1860, perioadă în care a cucerit tot mapamondul, numărând multe victime (cca 1 milion numai în Rusia) și contagiuni repetate. În 1849 când Ștefan și Nicolae Golescu se aflau în exil, Parisul înregistra cel de-al doilea val de molipsire cu holeră. Felicia Racoviță, nepoata Zincăi Golescu și sora Anei Davila, le scrie, la 19 iunie 1849, unchilor aflați în exil cu știri despre evoluția situației militare și politică de la noi și de la vecini, informând că, dintre soldații austrieci de la Orșova, jumătate au dezertat la unguri, jumătate au fost decimați de holeră. Nu uită să le dea sfaturi unchilor iubiți: „Apropo de holeră, nu veți crede cât de îngrijorată sunt din pricina voastră; de dragul nostru, aveți grijă de voi, părăsiți Parisul pentru o vreme, mergeți și trăiți la țară; știți ce tratament folosim aici, urmați-l pe acesta, pentru că știm mai bine cum să tratăm această boală în Orient decât în altă parte; aveți întotdeauna ceai de mentă și extract de mentă pe care îl veți lua cu zahăr.”
În luna iulie a aceluiași an, Ana Racoviță scria la Paris fraților săi, cărora li se adresa cu Ștefănică și Roșculiță, exprimându-și opinia ca familia ar trebui reunită, doar că acest plan trebuia amânat căci holera bântuia încă Franța: „Acum, după știrile pe care le avem, mi se pare că deocamdată nu puteți să faceți nimic, deci odihniți-vă creerul și corpul pentru câtva timp. În special mama are nevoie de odihnă, dar n’aș dori ca mama sa meargă la Paris câtă vreme este epidemia de holera. Ar fi bine sa se duca într’un oraș unde nu bântuie aceasta boală.”
Un pic mai devreme în aceeași lună, Ana îl anunța pe Ștefan că armatele rusești vor intra în București: „Pe lângă toate bunătățile pe care ni le aduc Rușii, mai este și armata lor molipsită de boala numita tifos și mor cu sutele.” O molimă succeda alteia sau unui război, foametea îi afecta cel mai grav pe cei săraci, și strâmtora traiul celor înstăriți, chiar și pe cel al unor familii boierești precum cea a Goleștilor. Toate acestea erau realități cărora le făceau față uniți, cu dragoste statornică față de cei dragi și cu determinarea de a supraviețui.
În același an 1849, un tânăr doctor, de numai 21 de ani, înalt, sprinten, cu bucle blonde și ochi albaștri vii care știau să fie minunat de calzi, atunci când exprimau dragostea sau grija față de semeni, sau duri și implacabili când răul – sub formă de boală sau rea voință umană – trebuia combătut, se distingea în lupta contra epidemiei de holeră în departamentul Maine et Loire. Doctorul acesta va face parte, prin căsătorie, din familia Golescu. Numelui lui era DAVILA. Carol Davila.
În 1849, tânărul doctor, care era și un excepțional chimist, a realizat un medicament extrem de eficient în combaterea bolii,doctorie care a intrat în istoria medicinii și a farmaciei cu denumirea de Picăturile lui Davila (sau tinctura antiholerică). Astăzi nu o să dezvăluim rețeta, ci doar vă invităm să o descoperiți în noua expoziție permanentă – Bolnița – care va fi deschisă în această vară la muzeu. Tot atunci a creat un sistem de încălzire cu aer cald a așternutului bolnavilor intrați în al doilea stadiu al evoluției bolii, în care apare deshidratare (exicoză) și hipotermie. Pentru meritele incontestabile din această perioadă, Carol Davila a fost medaliat și a primit în dar cărți de medicină.
Ajuns în Țara Românească în 1853, Carol Davila va deveni omul cheie al modernizării sistemului sanitar. Dintre multele lui activități, azi, în acest articol, vom evidenția bătălii pe care le-a organizat, coordonat și dus personal împotriva holerei.
În timpul ocupației otomane din vremea Războiului Crimeei, Carol Davila este solicitat de comandamentul turcesc să combată holera apărută în rândul soldaților. Face acest lucru cu aceeași rigoare și excelență care îl caracterizau, ceea ce i-a adus titlul de hechim bey/ hakîm/ Hakīm bey- medic șef, om înțelept, doctor și medalia ordinului Medgidia/ Medjidie/ Mecidiye Nişanı (în turcă). Ordinul a fost instituit în 1851 de către sultanul Abdulmecid pentru a-i răsplăti pe străinii care veneau în ajutorul armatei otomane.
În 1865, abia întors de la Telega unde se combătuse tifosul, a aflat că izbucnise holera la Brăila. Deși era slăbit, s-a dus acolo să coordoneze efortul de stăvilire a epidemiei. S-a îmbolnăvit de holeră, fiind adus la Golești inconștient, în stare algidă (deshidratat și hipotermic).
Doi ani mai târziu, în iulie 1867, se afla în suita domnitorului Carol I, aflată într-o vizită în Moldova, când află că, la Ștefănești (județul Botoșani), a izbucnit holera. Părăsește suita oficială, se îndreaptă către locul molipsit unde nu doar boala era o problemă, ci și incompetența autorităților locale.
Zece ani mai târziu, în timpul Războiului de independență, este neostenit pe câmpul de luptă unde organizează asistența sanitară din cadrul armatei române, dar nu uită de populația civilă – bulgari și turci – afectată de holeră.
În fața forțelor combinate ale ciumei și holerei, prima și cea mai importantă măsură adoptată a fost instituirea zonelor de carantină (lazarete) în zonele de graniță, atât cele de uscat, cât și în cele zonele portuare. Carantina era obligatorie și pentru bogați și pentru săraci, inclusiv mărfurile erau oprite un număr de zile și fumegate. A doua măsură era cea a izolării individuale sau a grupului familial în zone mai ferite, în special zone rurale, și evitarea ieșirii în societate.
Foto:
- Generalul medic Carol Davila, 1882 (stânga);
- Medalia luptei împotriva holerei din 1849, care se acorda pentru merite deosebite în combaterea epidemiei. O astfel de decorație a primit și doctorul Carol Davila (dreapta – sus);
- Ordinul Medjidie, medalie otomană acordată lui Carol Davila de sultanul Abdulmecid, pentru contributia la combaterea holerei în 1854-1855 (dreapta-jos).