Incursiune în istoria fotografiei

Aşa cum o cunoaştem astăzi, fotografia îşi datorează existenţa eforturilor multor generaţii de artişti, care au căutat noi mijloace pentru a obţine imagini cât mai asemănătoare cu realitatea.

Foto: prima fotografie din istorie, 1827, autor Joseph Nicéphore Niépce.

Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) și Louis Jacques Mandé Daguerre (1787-1851) au experimentat diferite moduri de a fixa imaginea obiectelor cu ajutorul luminii pe materiale fotosensibile. Apariţia fotografiei a fost anunţată în ianuarie 1839 aproape concomitent, la Paris, de Louis Jacques Mandé Daguerre (1787-1851) şi la Londra, de William Henry Fox Talbot (1800-1877).

Foto: Louis Jacques Mandé Daguerre

Daguerre şi-a botezat procedeul cu propriul nume, dagherotipie, iar rezultatul acestuia dagherotip. Dar, în public, sistemul a mai fost cunoscut şi sub numele mult mai poetic, de oglinda cu memorie, datorită suportului de argint care era lustruit ca o oglindă şi pe care era imortalizată imaginea. La început, dagherotipia nu putea surprinde pe placa de argint decât o singură imagine, multiplicarea fiind exclusă. Tehnica folosită o obţinea printr-un procedeu azi abandonat, fixând-o cu ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată, sensibilizată cu vapori de iod şi de brom. Dagherotipiile erau de o mare fineţe şi fidelitate şi se realizau în formate mici. De asemenea, erau foarte fragile şi, pentru a nu se deteriora, se montau într-un etui de piele pluşat în interior şi erau acoperite cu geam, motiv pentru care foarte puţine dagherotipii s-au păstrat până astăzi, fiind astfel şi foarte preţioase. Cum costau destul de mult, tehnica fiind nouă şi foarte complicată, nu toată lumea se putea bucura de existenţa acestei realizări. Dagherotipia s-a practicat la noi în ţară până prin anul 1860, iar primul aparat de acest tip a fost cumpărat de Colegiul Sfântul Sava, la 1840.

Foto: cea mai veche fotografie a lui Talbot care s-a păstrat , august 1835

În acelaşi timp cu dagherotipia, William Henry Fox Talbot (1800-1877), amintit mai sus, a inventat calotipia, o metodă de fotografiere capabilă de a produce un număr infinit de copii, chiar dacă acestea erau neclare şi nu puteau să surprindă toate detaliile, așa cum reușea dagherotipul.

Racordați la noutățile occidentale, românii au adoptat în scurtă vreme noua tehnică. Atât Carol Szathmari, cât şi boierul moldovean Constantin Sturza-Scheianu au executat mai multe portrete ale rudelor şi prietenilor.

În luna martie a anului 1851, britanicul Frederick Scott Archer (1813-1857) a folosit un nou procedeu fotografic, bazat pe colodiu-umed, obţinând, astfel, un număr mare de copii. În 1853, André Adolf Eugene Disdéri (1819-1889), un binecunoscut fotograf parizian a experimentat clişeele cu colodiu umed şi hârtia cerată, iar în 1854, a făcut cunoscut publicului metoda imprimării pe formatul carte-de-visite, care va revoluţiona fotografia. Aceasta avea dimensiunile (10,5 x 6,5 cm).

Personajul istoric care a făcut ca acest format să devină atât de apreciat a fost împăratul francez Napoleon al III-lea a cărui ședință fotografică din 1859 a devenit legendară.

Portretele fotografice, cele ale capetelor încoronate, ale notabilităţilor şi elitelor momentului, au căpătat în spaţiul public un statut aparte. Disdéri a devenit foarte cunoscut şi foarte bogat. El vindea în 1862, cca. 2.400 de portrete pe zi! Lotul de douăzeci de portrete nu costa decât 20 de franci. Europa a fost cuprinsă de o puternică frenezie: elita societăţii colecţiona portrete de oameni celebri, capete încoronate, personalităţi politice, militare şi cultural artistice. A fost epoca marilor galerii de portrete lansate de fotografi celebri, precum Nadar, Disdéri sau Carjat.

Inventarea formatului carte-de-visite şi ulterior a formatului cabinet (care a apărut pe piaţă după 1866) a permis o difuzare fără precedent ale portretelor oficiale şi a fost adoptată aproape universal. Formatul cabinet avea dimensiunile imaginii mai mari (16,5 x 11,5 cm), montate pe suporturi cartonate. Datorită acestor dimensiuni, acest format putea fi utilizat a surprinde elemente arhitecturale, peisaje sau clădiri. În portretistică, pentru formatul menţionat, cadrul era amenajat asemenea producţiilor teatrale, iar clientul devenea oarecum actor. Acest format a rămas foarte popular până aproape de Primul Război Mondial.

În 1873 au apărut primele plăci cu gelatino-bromură, şi de aici a luat naştere fotografia modernă, apoi a  urmat revoluția Kodak: 1888 – inventarea unui aparat de fotografiat care folosea roll-filmul; 1895 – apariţia aparatului Kodak de buzunar. Firma Eastman-Kodak a monopolizat piaţa fotografică pentru ultimii ani ai secolului al XIX-lea şi primul sfert al secolului XX prin conţinutul mesajului: „You push the button, we do rest” (Dumneavoastră apăsaţi pe buton, noi facem restul). Nu se mai cereau calităţi deosebite, cunoştinţe de optică şi chimie pentru a fotografia şi astfel, amatorii s-au lansat, cu pasiune, în mânuirea aparatului.

După cum s-a văzut, periplul fotografic începând cu dagherotipia, a continuat cu calotipia, apoi cu procedeul cu colodiu umed, de la care s-a ajuns la ambrotipie şi ferotipie, poreclite şi dagherotipiile săracilor, ajungând la clişeul pe film.

Lumea românească a fost informată despre descoperirea fotografiei, prin presa timpului. Primele ateliere au apărut în Ţările Române imediat după anunţul privind descoperirea fotografiei şi s-au înmulţit cu aceeaşi repeziciune ca în toată Europa.

Sursa fotografiilor: wikipedia

Autor text: Cristina Boțoghină, șef secție Istorie-Pedagogie