Un călător în numele dragostei

În 1861, o tânără fată frumoasă cu ochii mari și negri își aștepta viitorul soț. Nu se îndoiește de iubirea lui, dar nu crede că va ajunge chiar în ziua de Bunăvestire așa cum o anunțase prin scrisoare, pentru că o călătorie pe drumurile României de atunci era o aventură. După orice aversă de ploaie, trăsurile se blocau în noroi sau se opreau la marginea râurilor pentru a aștepta scăderea apelor. Doar că cel care înfrunta apele revărsate era neobositul doctor Carol Davila, iar pe el obstacolele nu-l descurajau, ci îl făceau să fie tot mai determinat și mai activ.

„Exact o asemenea piedică întâmpină în primăvara lui 1861 doctorul Davila care trebuie să ajungă din Moldova la Goleşti, unde îl aşteaptă Ana Racoviţă la dată fixă, de Bunavestire. Râurile se revărsaseră, trecerea din Moldova în Muntenia e împiedicată, iar întâlnirea din 25 martie e aproape imposibilă. În ajun, la Goleşti, logodnica şi unchiul ei Nicolae, suflet afin cu al doctorului, dezbat problema: „Anico, să aibi grijă să te deştepţi de dimineaţă mâine, că să ştii că Davila o să sosească, zice unchiul”. „Ia lasă, nene Niculae, spune fata, ce vrei să vie în zbor?”. „De, nu să ştie cu franţuzu acela, ştiu eu ce-o să născocească?”. Piedica din drumul doctorului a apărut la râul Buzău, ieşit din albie, pe care nici o diligenţă nu riscă să-l treacă. Davila convinge surugiii să încerce totuşi. Povestea spune că, intraţi în şuvoi, surugiii au văzut că hăţurile stânjenesc mişcările cailor, astfel că sunt cu toţii pe punctul de a fi luaţi de ape. Surugiii taie hăţurile, se agaţă de coamele şi de cozile cailor şi ajung cu chiu cu vai pe partea cealaltă. Davila, bun înotător, ajunge şi el la ţărmul opus şi dă acolo peste nişte ţigani care se încălzesc la foc. Episcopul Buzăului, Melchisedek, l-a găsit pe doctor gol-goluţ printre ţigani, căci îşi usca hainele la foc, l-a luat în trăsură, i-a dat şuba lui şi l-a dus la Buzău. Fără să-şi permită un minut de odihnă, doctorul şi-a procurat haine şi trăsură şi a pornit, în goană, mai departe. La 8 dimineaţa, la soroc, bate la uşa logodnicei spunându-i: „Bună ziua, eşti gata?” De pe terasă, vocea experienţei unuia dintre fraţii Goleşti îi strigă nepoatei neîncrezătoare: „De, nu ţi-am spus io c-o să vie?”.

Și de aici povestea lor a continuat, cu fericire, cu copii, cu griji, cu responsabilități până în 1874.

Fragment din cartea doamnei Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, Editura Humanitas, București, 1995, p. 206-207.

Mulțumim doamnei Ioana Pârvulescu și Editurii Humanitas pentru permisiunea de a reproduce aceste rânduri minunate dedicate Goleștilor.

Foto: Litografie Trecerea râului Buzău, 1837, Auguste Raffet. Tablou din colecția Muzeului Golești.