Ana Racoviță Davila

„Ana Racoviţă, căsătorită Davila. Frumuseţe vădită, brunetă, suplă, cu trăsături nobile. Face parte dintr-una din cele mai bune familii româneşti: mama, tot Ana Racoviţă, e născută Golescu, fiica lui Dinicu şi a Zincăi. Fraţii Goleşti sunt unchii Anei. Se mărită cu Carol Davila la 30 aprilie 1861, după ce acesta rămâne văduv.  (…) Dar emoţiile şi aşteptările Anicăi, devenită Davila, abia încep, căci bărbatul ei are obiceiul să se arunce (chiar la propriu) în foc şi-n valuri, este mereu plecat în călătorii depărtate, participă la război, stinge epidemii dintre cele mai rele, de tifos şi holeră. La numai o lună după căsătorie, în 2/14 iunie 1861 Davila îi scrie soţiei sale: „Dulcea şi scumpa mea Anica, / Iartă-mi întristarea ce ţi-o fac. Ar fi fost mai bine pentru tine să nu mă cunoşti. Nu ţineam la viaţă decât pentru tine şi pentru creaţiunile mele. Iartă-mă! Construeşte o mică capelă pe locul cetăţii lui Tudor şi dacă ai reîntâlni un om demn de tine, primeşte binecuvântarea mea. Adio, Citta”. E foarte posibil ca această scrisoare să fi fost scrisă în preajma nopţii în care a fost conceput Alexandru, primul copil al lui Davila, născut în februarie anul următor. Nu e vorba de un adio dorit şi nici de o ceartă între îndrăgostiţi, aşa ceva nu se potriveşte nici unuia dintre cei doi. Dar doctorul, inspector la Şcoala de Medicină pe care o înfiinţase, îl mustrase public pe unul dintre ofiţeri, locotenentul Apostolescu, iar acesta îl provoacă la duel. Duelul a fost ţinut secret, iar Davila e hotărât să nu îndrepte pistolul asupra adversarului. Ofiţerul a tras în medic fără a-l nimeri. Davila, extrem de bun trăgaci, a ţintit într-o creangă aflată deasupra capului locotenentului. Prima ameninţare pentru căsnicia soţilor Davila trece cu bine. Asemenea bunicii ei, Zoe Golescu, şi Anica îşi sprijină din toată inima şi cu toate puterile bărbatul, se implică în munca la Azilul de fete înfiinţat de le el, ţine casa şi copiii, îi scrie şi îl aşteaptă, iar şi iar, îngrijorată sau îngrozită de zvonuri, să se întoarcă viu și nevătămat din locuri depărtate, aşa cum odinioară castelanele îi aşteptau pe cruciaţi. Şi totuşi, ea moare prima, în 13 ianuarie 1874, pentru că un doctor neatent, confrate al soţului ei, îi dă stricnina în loc de chinină. Poate că a citit greşit eticheta.”

Foto 1: Ana Davila (1834-1874), pastel de Dessain, secolul al XIX-lea. Alexandru Davila,  fiul Anei, povestește că tabloul a fost executat în ziua de Bunăvestire, ziua logodnei dintre frumoasa goleșteancă și Carol. Logodnicul ajunsese dis-de-dimineață la Golești, însoțit de pictorul Dessain care moțăia în trăsură. Când Ana s-a apropiat de oaspeți, pictorul a tresărit, nevenindu-i să creadă ce frumusețe se află în fața lui, îmbrăcată în costum popular, cu ochi ei mari și negri, glas limpede și duios. Și-a luat repede culorile și i-a desenat portretul, iar apoi pe cel al doctorului Davila.Tablou din colecția Muzeului Golești.

Foto 2: Actul de cununie original dintre „dumnealui Scarlat Davila cu D[omnișoara] Anica, fiica D[omnului] Alexandru Racoviță”. Actul este semnat de Ilarion, episcopul Argeșului, nașul Ștefan Golescu (unchiul miresei) și nașa Zinca Golescu (bunica miresei). Document din colecția Muzeului Golești.

Fragment din cartea doamnei Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19, Editura Humanitas, București, 1995, p. 118-120.

Mulțumim doamnei Ioana Pârvulescu și Editurii Humanitas pentru permisiunea de a reproduce aceste rânduri minunate dedicate Goleștilor.

Ioana Pârvulescu (n.10 ianuarie 1960) – eseistă, publicistă, critic literar român și profesor la Universitatea din București.