
În data de 11 noiembrie, miercuri, 2026, ora 1300, va fi deschisă în spațiul expozițional „Bolnița Marelui Ban Radu Golescu a Muzeului Golești expoziția cu titlul Clipa de pace…, aparținând pictorului Ion Mieiță.
Ion Mieiță s-a născut în anul 1964, în județul Argeș. Acesta mărturisea faptul că pasiunea sa pentru pictat a fost descoperită încă din copilărie, când nu avea resurse suficiente să poată crea. Mama sa, a fost o atentă și bună observatoare care a remarcat talentul fiului său, cumpărându-i un caiet de desene și creioane. Peste ani, pictorul Ion Mieiță mărturisea că „acest episod mi-a rămas profund întipărit în minte, ca începutul timid al tuturor anilor în care m-am reîntors mereu în fața șevaletului”.
După pensionare, Ion Mieiță a expus în cadrul mai multor expoziții: Povestea frunzei (Galeria TDVArt by Mihai Ionescu – București), Tradiții interculturale (Galeria UArt Uzinexport – București) și Toamna Piteșteană (Centrul Cultural Pitești – ediția a III-a). Toate au fost coordonate de doamna Mihaela Viorela Martin, căreia autorul nu ezită sa-i mulțumească pentru implicare.
Domnul Ion Mieță mărturisea că „mă simt inspirat de natură, în tot ceea ce înseamnă ea: cerul, pădurea, apa. Îmi plac florile — am o mică grădină pe care o îngrijesc cu mult drag acasă. Sunt un iubitor de frumos, frumos pe care încerc să-l redau cât de bine pot prin tablourile mele. Nu am studii în domeniul artelor plastice, astfel sunt un simplu amator, însă mă simt foarte bine în fața șevaletului imaginându-mi culori și forme noi. Apoi, când un tablou este gata, îmi strâng familia să comentăm împreună pe marginea sa. Uneori schimbăm anumite detalii. Alteori este doar un prilej să împărtășim idei și să apreciem frumosul împreună — noi teme de gândire pentru noi. Mi-aș dori ca o parte din mine să dăinuie peste timp. Cred că, înaintând prin viață, începi să-ți pui întrebări de tipul: ce las eu în urma mea? Eu probabil o mână de tablouri, simbol al ceea ce am fost, ce am simțit, ce m-a făcut pe mine fericit și, de fapt, dacă ar fi să sumarizez (sper)… o clipă de pace”.
La vernisajul expoziției Clipa de pace din 11 noiembrie 2026, va fi invitată să participe doamna Mihaela Viorela Martin, artist plastic, promotor cultural.
Vă așteptăm să descoperiți și să admirați peste 30 de tablouri realizate în tehnica ulei pe pânză, în perioada 11 noiembrie – 15 decembrie 2026.
Text: Cristina Boțoghină, șef-secție Istorie Pedagogie