Gospodărie pomi – viticolă, zona Ţara Zarandului – Arad, sec. al XVIII-lea
Casa a fost construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fiind unul dintre cele mai vechi monumente din muzeu. Iniţial, construită în afara satului, în pădurile de cireşi sălbatici, casa a fost strămutată în sat, în secolul al XIX-lea, de unde a fost achiziţionată, demontată şi transferată în muzeul în aer liber de la Goleşti, în anul 2006.
Aceasta se remarcă prin plan dezvoltat în lungime, cu un singur nivel, format din două camere de locuit, despărţite de o tindă cu rol de bucătărie şi o cămară construită în continuarea uneia din camerele de locuit. Confecţionată din bârne masive de gorun, îmbinate în coadă de rândunică, casa impresioanează prin masivitatea bârnelor şi lungimea cosoroabelor de 14,5 m. Are sală deschisă, la faţada principală, cu balustradă şi stâlpi de susţinere prevăzuţi cu contrafişe. Pardoseala şi tavanul camerelor sunt din scândură, iar pereţii sunt tencuiţi doar interior.
Alături de casa de locuit, în incinta gospodăriei, se află şi colna – unde erau depozitate vasele şi instrumentele pomi-viticole
Moară de apă cu roată verticală, Musteşti – Arad, 1910
Nelipsite din satul tradiţional românesc, morile de apă fac parte din instalaţiile de tehnică populară. Folosirea forţei motrice a apei a înlocuit, treptat, forţa de tracţiune a animalelor şi energia umană. Mecanisme ingenioase sunt adăpostite de construcţii separate, ridicate în locuri propice de funcţionare, anume, pe cursuri de apă. Instalaţia foloseşte forţa apei pentru măcinatul cerealelor. Modul de funcţionare este următorul: apa cade pe o roată cu palete, care, prin intermediul unui ax central (fusul morii), transmite mişcarea de rotaţie la roata zimţată (roată cu măsele). De aici, printr-un ax dispus pe verticală, mişcarea este transmisă la cele două pietre de moară – cea de jos, fixă , şi cea de sus, mobilă (piatra alergătoare) care, prin rotire, macină cerealele.
