Construcţia, unicelulară, din bârne masive de stejar, îmbinate în cheotoare dreaptă, adăposteşte linul pentru călcatul strugurilor şi câteva butoaie pentru păstrarea vinului. Fiind o construcţie specializată, o întâlnim în gospodăriile de viticultori, iar ca o particularitate, pimniţa din Negoieşti-Mehedinţi are învelitoarea din şindrilă şi doi stâlpi suplimentari de susţinere iar montanţii verticali de fixare a uşilor sunt prinşi de bârnele construcţiei în cuie din lemn. Observăm, şi aici, masivitatea uşilor de acces, lucrate dintr-o singură bucată de stejar.