Marele Ban Radu Golescu

 

Romfilatelia introduce în circulație, miercuri, 29 mai 2024, o emisiune de mărci poștale cu titlul Promotori ai școlii românești. Familia Golescu. Emisiunea filatelică este compusă din două mărci poștale, o coliță dantelată și un plic „prima zi”.

Prezentarea publică a albumului are loc miercuri, 5 iunie 2024, ora 10.00, la Muzeul Golești, cu participarea președintelui Consiliului Județean Argeș, dl. Ion Mînzînă, dna Cristina Popescu –  director general al Romfilatelia, dl. prof.univ. dr Ioan Opriș, Universitatea „Valahia” și dl. Iustin Dejanu, managerul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești.

Lansarea publică a albumului va fi urmată de vernisajul expoziției „Școala de altădată”, organizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor. Vor fi expuse manuale vechi și rechizite care au însoțit copiii de altădată pe parcursul studiilor.

Evenimentul de miercuri se va încheia cu o conferință susținută de prof. univ. dr Ioan Opriș despre Patrimoniul de azi, patrimoniul de mâine.

*

De-a lungul secolului XIX, Goleștii au fost prezenți în viața publică a Principatelor Române ca politicieni, oameni de stat și cărturari, participanți activi la Revoluția de la 1848, la înfăptuirea Unirii din 1859 și la aducerea prințului străin în 1866.

Marca poștală, cu valoarea nominală de 6 Lei, redă portretul cărturarului Dinicu Golescu (1777-1830), cunoscut îndeosebi pentru scrierea sa Însemnare a călătoriei mele făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită în 1826, la Buda, pe cheltuiala autorului. Promotor fervent al învățământului în limba română, a înființat așa-numita „Școală slobodă obștească de la Golești”, la care cursurile și manualele erau gratuite și unde aveau acces copiii, indiferent de statutul social pe care îl aveau familiile.

Marca poștală cu valoarea nominală de 25 Lei, ilustrează portretul lui Iordache Golescu (1768-1848), unul dintre cei mai activi cărturari și oameni de stat ai Țării Românești din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Protector devotat al învățământului în limba română, a întemeiat școli, elaborând și instrumente fundamentale pentru procesul de învățământ (gramatici, dicționare). A fost un factor de decizie pentru înființarea Școlii superioare de la Sf. Sava și l-a adus la conducerea acesteia pe Gheorghe Lazăr. A alcătuit un planiglob (o hartă a lumii) tipărit la Viena. În componența acestui prețios element geografic este inclusă și o hartă a Valahiei.

Marca poștală a coliței filatelice, cu valoarea nominală de 33 Lei, reproduce portretul marelui ban Radu Golescu (1746-1818), tatăl lui Dinicu și Iordache. Iluminist de seamă, avea ca principală dorință „ridicarea poporului prin cultură și bună chiversiveală”. A înființat pe moșia sa de la Golești o așa zisă „școală începătoare” care a funcționat până în anul 1821, fiind redeschisă mai apoi în anul 1826 de fiul său Dinicu sub denumirea amintită, de „Școala slobodă obștească de la Golești”. Radu Golescu a fost un mare filantrop, fondator al Spitalului Filantropia din București și ctitor al „Casei săracilor” din Golești, cunoscută și sub denumirea de bolniță (unde erau tratați oamenii săraci).

Plicul „prima zi” reproduce imaginea intrării principale în spațiul Muzeului Golești (înființat prin decretul semnat la 7 iunie 1939, de regele Carol II, sub denumirea de Muzeul Dinicu Golescu.

Deasupra intrării se află un turn cunoscut sub denumirea de „Turnul lui Tudor Vladimirescu”, amintind de popasul său la Golești la anul 1821. Bustul lui Dinicu Golescu și facsimilul Apelului lui Dinicu Golescu din anul 1826 pentru Școala din Golești întregesc ansamblul grafic reprodus pe plic.

Muzeul Golești și Consiliului Județean Argeș mulțumește public reprezentanților Romfilatelia pentru realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea este disponibilă de miercuri, 29 mai a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online: https://romfilatelia.ro/store/