Vineri, 26 septembrie 2025, începând cu ora 18.00, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești organizează NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI, un eveniment științific de înaltă ținută, dedicat modului în care patrimoniul cultural material și imaterial poate fi studiat prin prisma unor discipline care, deși par foarte diverse, sunt complementare în procesul de cercetare. Istoria, arheologia, etnologia, restaurarea, fizica, chimia și astronomia … contribuie decisiv la educarea tineri generații și la protejarea patrimoniului național.

Evenimentul NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI reunește specialiști ai instituțiilor de cultură din județul Argeș (Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș, Muzeul Județean Argeș) și  cadre didactice ale Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București – Centrul Universitar Pitești.

Invitați speciali sunt colegii și partenerii noștri de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică  – INOE 2000 care ne vor ajuta să descoperim tehnici inovative de curățare cu laser și metode de analiză non-invazive/micro-invazive, aplicate pentru conservarea obiectelor de patrimoniu cultural.

Programul este unul generos și include prelegeri susținute de specialiști, prezentări de cercetări recente, precum și ateliere interactive prin care publicul va putea experimenta metode moderne și tradiționale de investigare a patrimoniului.

Participanții vor descoperi:

* perspective noi asupra cercetării istorice și etnologice,

* tehnici de restaurare și analize non-invazive,

* demonstrații practice de utilizare a foiței de aur și realizare a ilustrațiilor de manuscris;

* observații astronomice,

* concursuri tematice pentru vizitatori.

Evenimentul se va desfășura la sediul Muzeului Golești, cu acces gratuit pentru public, începând cu ora 17.30 și se adresează atât specialiștilor, cât și celor pasionați de știință și cultură.

Vă invităm vineri, 26 septembrie 2025, orele 18.00-22.00, la Golești unde promovăm patrimoniul prin știință, educație și cultură!

***********

NOAPTEA CERCETĂTORILOR EUROPENI (la conacul boierului Dinicu Golescu)

26 SEPTEMBRIE 2025, MUZEUL GOLEȘTI, SECȚIA DE ISTORIE

Orele 18.00-22.00

 

Programul activităților:

De la 17.30 – acces gratuit în muzeu pentru publicul participant

18.00-18.30 –  cuvânt de deschidere manager Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești (MVPG) și alocuțiuni ale oficialităților invitate

18.30-18.45 – „Ce însemnă cercetarea în domeniul istoriei” – cs III Camelia Călin (MVPG)

18.45-19.00 – „Cercetări arheologice preventive la biserica Bună Vestire (Greci), cel mai vechi locaș ortodox cunoscut din Pitești”– lector univ. dr. Marius Păduraru (Muzeul Județean Argeș), Ion Dumitrescu, Ioan Andi Pițigoi, Mădălina Sava

19.00-19.15 – „Etnologie religioasă – metodologie de cercetare” – cs. III Ion Tița Nicolescu (MVPG)

19.15-19.30- „Arta cărții vechi” – Magda Ioniță Roșoiu (Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș)

19.30-20.00 – „Din vremea arnăuților și pandurilor”. Prezentare costume de epocă– Dan Arsene, Raluca Drăghici și Rebeca Ostan – Asociația „Historia Renascita”

20.00-20.15 – „Cercetări curente în astronomie în județul Argeș” – lector. univ. dr. Remus Cîrstea (Centrul universitar Pitești/Observatorul astronomic școlar „Lt. Col. Constantin Căpităneanu” al Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” Pitești)

20.15-20.30 – „Grupul local de galaxii văzut din România” – prof. Vasile Boaru, Colegiului Tehnic Rădăuţi.

20.30 – 22.00-ATELIERE PRACTICE:

SCRIE CA UN BOIER! Atelier de scriere chirilică și caligrafică – dr. Camelia Călin (MVPG)/Magda Ioniță Roșoiu (BJA)/Raluca Drăghici și Rebeca Ostan, Asociația Historia Renascita

TEHNICI DE POLEIRE CU AUR ABORDATE LA MINIATURILE DE MANUSCRIS– lector univ.dr. Teodora Necula (Centrul Universitar Pitești)

OPEN-LAB CERTO: TEHNICI DE CURĂȚARE CU LASER ȘI METODE DE ANALIZĂ NON/MICRO-INVAZIVE – dr. Monica Dinu (INOE 2000)

PRIVEȘTE CERUL, ROMÂNEȘTE! – educație prin astronomie observațională a cerului de toamnă de la Golești – Muzeul Golești & Remus Cîrstea de la Observatorul astronomic școlar „Lt. Col. Constantin Căpităneanu” al Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” Pitești

CÂND JOACA DEVINE INOVAȚIE! – Cosmin Tofan (BJA) – atelier de robotică educațională. Cu ajutorul robotului Cățel XGO, un patruped inteligent complet programabil, care poate merge, dansa, executa mișcări complexe, copii și adulții sunt introduși în lumea biomecanicii, a electronicii și a inteligenței artificiale.

21.30-22.00– concurs pentru public – se premiază:

  1. „Cea mai trăsnită întrebare” – pentru participantul care a pus întrebarea cea mai neașteptată și originală.
  2. „Micul Einstein” – pentru cel mai tânăr sau curios vizitator care a surprins prin istețime.
  3. „Experimentatorul neînfricat” – pentru participantul care s-a implicat cu cel mai mare entuziasm în experimente.