În perioada 10–14 august 2026,  pentru al treilea an consecutiv, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești – Argeș a organizat tabăra de inițiere „Oina – joc tradițional românesc”, activitate care face parte din programul educațional „Vacanța de vară… la țară!”.

Proiectul și-a propus să promoveze oina – sportul tradițional românesc,  să-l scoată  din conul de umbră, să fie cunoscut de copii faptul că  acesta reprezintă un simbol național, și totodată să crească respectul față de patrimoniul cultural imaterial.

În primele două zile ale taberei au fost prezenți peste 50 de copii din București, însoțiți de președintele Asociației de Părinți a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu”, Mihai Cristian Branischi. De asemenea, printre participanți s-au aflat și copii din Ștefănești, Argeș, din Republica Moldova și precum și  din Italia.

Gheorghe Stoica, antrenor în cadrul Clubului Sportiv Olimpicii Țițești din Argeș împreună cu Victor Popa, reprezentant al Asociației de Părinți a Școlii Gimnaziale „Liviu Rebreanu” au inițiat participanții în tainele acestui sport.

Prin astfel de evenimente, oina este adusă de la muzeu în mijlocul comunității, acolo unde povestea sportului nostru național poate fi transmisă mai departe noilor generații.

Activitățile dedicate oinei la Muzeul Golești vor continua… în luna octombrie. În curând va fi lansată invitația pentru reuniunea centrelor de oină din Argeș în cadrul unui nou eveniment care va fi găzduit de Muzeul Golești și intitulat generic „Cupa Văilor”.