Joi, 8 mai 2025, de la ora 13.00 vă invităm la deschiderea expoziției personale „Un timp în timp” a artistei plastice Ștefania Popa. Alături de artistă, la vernisaj vor participa lector univ. dr. Teodora Necula de la Facultate de Teologie, Litere, Istorie și Arte (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București  – Centrul universitar Pitești), prof. Cristina Ciucu de la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” Pitești și poeta Denisa Popescu.

Ștefania Popa , originară din Ștefănești, județul Argeș, s-a născut la data de 2 august 1974. Parcursul său artistic este marcat de o formare interdisciplinară solidă, care îmbină științele exacte cu artele vizuale, o combinație ce conferă profunzime și sensibilitate lucrărilor sale plastice.

Parcursul său în artele plastice a început cu o serie de studii dedicate picturii de șevalet și artei religioase. Între 2018 și 2023, a urmat cursuri de pictură de șevalet sub îndrumarea pictorului Dragoș Alexandru în București, iar în 2018 a studiat în cadrul unor cursuri particulare cu profesoara Cristina Ciucu (Liceul de Artă din Pitești) și artista Ada Gogonea (Atelierul de creație Art Society). În 2024, și-a aprofundat cunoștințele de iconografie în cadrul Atelierului Dumitrescu din Pitești, sub coordonarea profesorului Liviu Dumitrescu. În prezent, este masterandă la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești, specializarea Restaurare icoană, pictură murală și de șevalet.

Activitatea sa artistică este dublată de o experiență profesională remarcabilă în învățământ. În perioada 1998–2006, a fost profesor de informatică și a coordonat elevi în cadrul unor concursuri internaționale de artă digitală, obținând premii importante, inclusiv distincții la Tate Modern (Londra), Palatul Cotroceni și Palatul Parlamentului.

Ștefania Popa a participat la numeroase expoziții de grup, evidențiindu-se printr-un stil pictural sensibil, cu accente florale, peisagistice și simbolice:

– În aprilie 2024, a expus lucrarea Trandafiri în cadrul expoziției caritabile „Îngeri și flori”, la Galeria Art Coffee Cowork din Pitești;

– În februarie 2024, lucrările Port și Portul Constanța au fost prezentate în expoziția „Creatorul” la Muzeul Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București;

– În octombrie 2023, a participat cu lucrarea Flori de ie la expoziția „Fragmente” la ARCUB – Hanul Gabroveni;

– În iulie 2023, a fost prezentă în expoziția „Autoportret” la Muzeul Național al Literaturii Române din București;

– În decembrie 2021, lucrările Panseluțe și Flori de primăvară au fost incluse în expoziția aniversară „10 ani – Elite Art Gallery”;

– Între 2019 și 2020, a expus constant în spații precum Athenee Palace Hilton și Crowne Plaza Hotel în cadrul expozițiilor „Contemporary Art Exhibit”, „Contemporary Art” și „Armonii de toamnă”, organizate de Elite Prof Art Gallery.

Prin creațiile sale, Ștefania Popa reușește să transpună o viziune artistică rafinată, în care echilibrul compozițional se îmbină cu o paletă cromatică delicată și sugestivă. Cariera sa artistică este în continuă dezvoltare, fiind susținută de un demers formativ riguros și de o participare activă la scena artistică contemporană din România.

Expoziția va fi etalată pe simezele Muzeului Golești în perioada 8 mai – 18 iunie 2025.