În perioada februarie-aprilie 2024, la sediul Secției de Etnografie și Artă Populară a Muzeului Municipal Câmpulung, poate fi vizitată expoziția  În curtea bunicilor.  Copii și adulții pot admira cele 46 de picturi care au fost selectat și premiate de către juriul de specialitate al Concursului Internațional de Pictură al Muzeului Golești. La ediția din anul 2023 a concursului s-au înscris 380 de lucrări, din 17 țări.

Muzeul din Câmpulung este prima destinație, în afară de Golești  în care lucrările copiilor vor fi expuse în acest an. Ele vor călători în România, în muzee și școli, ducând  cu ele povești, de pe întreg mapamondul, despre cei mai buni prieteni necuvântători și despre spațiul privilegiat al copilăriei, cel al casei bunicilor, acolo unde dragostea este necondiționată și visele fantastice.