Instrumentele pentru prelucrarea strugurilor se împart în două mari categorii:
Linurile care erau folosite pentru stoarcerea strugurilor prin călcarea sau jucarea lor în picioare, fiind confecţionate din blăni de stejar sau brad; cele din Drăgăşani aveau, în partea superioară, capete de cal, iar, cele din Gorj, denumite, local, ţarcuri cu corfe, sunt confecţionate din nuiele împletite şi din lemn de stejar sau de plută. Deosebit de vechi erau jgheaburile scobite într-un trunchi de copac (Dobrogea).
Teascurile sunt instalaţii de presare întâlnite frecvent în gospodăria ţărănească. Cele mai vechi şi foarte rare sunt teascurile cu pene (în muzeu, există un singur exemplar, cel din zona Drăgăşani, secolul al XVIII-lea) care presupuneau un mare efort fizic, prin baterea, cu maiuri de lemn, a unor pene din lemn, acţionând, astfel, presiune asupra strugurilor. Teascurile cu şurub, răspândite în toată ţara, sunt de mai multe feluri: în capul unei pârghii orizontale, cu şurub simplu, cu şurub cu roată laterală, cu şurub la mijloc, cu şurub dublu. Teascurile cu urs presupun existenţa unui şurub mult mai mare care nu apasă pe struguri, ci ajută la coborârea sau la urcarea ursului, un lemn de stejar de mari dimensiuni, greu, care, la coborâre, provoacă presiunea necesară stoarcerii strugurilor. Acestea din urmă erau folosite în zonele unde existau mari cantităţi de struguri, iar, cele cu pene şi cu şurub, sunt moştenite de la daci, fiind folosite, mai ales, de micii producători.
