Gospodărie de dogar, zona Argeş, sec. al XIX-lea

Casa, aşezată pe o temelie din piatră de munte,  are planul format din trei încăperi: bucătăria şi două camere, cu sală parţială, susţinută de stâlpi cu capiteluri stucate. Războiul casei este împărţit în registre decorate cu forme geometrice lucrate în stucatură. Alături de casă, se află atelierul de dogar, unde, găsim etalate toate instrumentele de lucru folosite în realizarea butoaielor: strungul din lemn, bancul tâmplarului, fierăstraie,  rindele de diferite dimensiuni etc., precum şi fazele de lucru ale unui butoi.