Gospodărie pomicolă, zona Giuleşti-Maramureş, sec. al XIX-lea
Casa, achiziţionată din Giuleşti, sat Fereşti, localitate situată la sud de Sighetul Marmaţiei, este construită din bârne de stejar, îmbinate în coadă de rândunică. Are planul compus din două camere şi două cămări, un târnaţ sau o şatră (prispă) pe două laturi, iar acoperişul de şindrilă în patru ape a fost precedat de acoperişul din paie. Cosoroaba şi stâlpii sălii sunt bogat sculptaţi, uniţi între ei cu arcade construite din contrafişe din lemn. Se remarcă uşa confecţionată în tăblii prinse în cuie ţigăneşti şi decorată cu motive geometrice (romboidale).
Interiorul locuinţei este dominat de cuptorul masiv, în continuare aflându-se colţul cu patul şi, opus acestuia, colţul cu laviţele. Cergile care acoperă patul, ştergurile de pe perete, împodobite cu alesături în roşu şi albastru, icoanele pictate pe lemn sau pe sticlă, canceele şi blidele de pe cuier se reunesc într-o compoziţie armonioasă. Ansamblul gospodăresc, aparţinând sfârşitului de secol XIX, a fost achiziţionat între anii 1984 -1985, inaugurat în 1987, restaurat şi completat cu poarta, o şură, împrejmuirea, fântâna cu cumpănă şi coşul de mălai, în anul 2oo8.